numarul 7, septembrie 2003

Nae Ionescu in constiinta contemporanilor *

“Nae Ionescu a fost un vorbitor cu o putere de captare magnetica a atentiei ascultatorilor, de altfel, ca si in scris, neprecupetindu-si ironia, sarcasmul, spriritul polemic, dar si capacitatea de sintetizare a problemelor si de adincire a consideratiilor vizind miezul lucrurilor discutate...”

“Intr-o societate in care cei mai multi traiesc cvasivegetativ, pe linii mai mult etnografice si mai mult biologice, sau in care se traieste mica si banala aventura exasperanta a arivismului de toate nuantele sau mai degraba fara nuante, Nae Ionescu aducea setea interioara si nobila a aventurii dramatice, organice, cu implicatii metafizice, cu stralucire artistica si cu coerenta religioasa. (...)

Activitatea la catedra a lui Nae Ionescu a produs chiar, intr-un rind, un fenomen, un curent asemanator cu cel al lui Maiorescu sau al lui Parvan. Despre el se poate spune ca a fost cel mai viu invatator filosofic de dupa razboi in tara noastra”.

“Am inceput sa descifrez turburarea ce o inspira prezenta profesorului Nae Ionescu cind mi-am dat seama ca exista in anumiti oameni iradieri personale carora ai vrea sa le cazi victima, sa nu mai fii tu, sa mori in viata altuia. Infinitul de vraja personala te face sa abandonezi orgoliul individuatiei si sa incerci sa devii totul in altul (...) Si as fi nesincer daca n-as spune ca sint atitia intre tineri care traiesc in el.”

“Incepind din anul 1922, studentimea bucuresteana traieste sub influenta spirituala a profesorului Na Ionescu. Influenta  care se exercita si dincolo de zidurile Facultatii de Litere – la inceput prin cursurile la care participau foarte multi studenti de la Teologie si Stiinte, apoi prin ASCR, mai tirziu prin articolele din ziarul Cuvantul, iar acum prin cursul de logica colectivelor. (...)  Pe Nae Ionescu nu-l interesa decit un singur lucru: sa fii tu insuti. Problema sufletului romanesc este o problema ontologica inainte de a fi una istorica. (...) Prin ortodoxie, prin viata crestina - cu marile si ascunsele ei indoieli – a ajuns din nou Nae Ionescu la istorie, la aceasta mare comuniune de dragoste si destin care este neamul. (...)  Ceea ce se numeste <<politica>> profesorului Nae Ionescu este numai un exercitiiu practic al eternei probleme ontologice: a vedea ceea ce este, a prevedea destinul formelor istorice care se nasc, a formula legile realitatii in termeni accesibili tuturora, a da o mina de ajutor celor care nu vad”.

“In aceasta dubla armura, a romanismului si a ortodoxiei, urzita din zalele in veci necanite ale omeniei, cavalerul acesta sceptic, dar vizionar, purcede la asaltul dificil al faptelor. La Univeristate, preda logica si indoiala, examineaza certitudinea, invata virtutea. Primenitor de sisteme, el transforma cursurile in oracole. Catedra, ceva intre alee si altar. Pentru prima oara, universitatea devine academie si atelier. In ea, cuvintul dobindeste ceva din puterile lui originare. In presa – Nae Ionescu este, ca si Eminescu, Hasdeu, Iorga, si ziarist – ia in raspar rutina, se razboieste cu edilii invirtelii – invirteala ca institutie –, pledeaza pentru metamorfoza politicianismului in politic, a demoagogiei in noima, a ideologiei in idee, a personajelor in persoane. Prin el, gazeta trece din senzational in necesar. Editorialul devine invatatura, faptul divers parabola, cronica eveniment, istoricitate aprinsa”.

“Nae Ionescu a fost directorul nostru de constiinta. (...) Scrisul lui clarifica pentru noi unele lucruri esentiale, pe care fara el le-am fi gindit confuz. (...) Era, in sfirsit, un om dramatic, fara certitudini asupritoare, fara intolerante, gata sa inteleaga o viata de om in toate indoielile si umbrele ei. (...) Pentru straini si adversari, Nae Ionescu este un personaj  enigmatic, un fel de periculos regizor al vietii publice, inchis intr-o voluntara umbra, de unde comanda complicate jocuri de idei si oameni, stapinindu-le resorturile cu o mina fina si ascunsa. Legenda lui sperie, indigneaza sau intriga.

Pentru noi, adevaratul Nae Ionescu era insa dincolo de acest joc, un om nelinistit, purtind, mai sus de victoriile lui, o inima si o inteligenta impartite intre marile intrebari persoanle, carora <<succesul>> sau <<insuccesul>> nu le putea raspunde in nici un fel”.

“Nimeni ca el nu traia cu atita intensitate si foc problemele, dilemele, implicatiile, capcanele, chemarile culturii. Cum adica, ma veti intreba? Intr-o facultate in care predau Iorga, Gusti, Radulescu-Motru, P.P. Negulescu, Constantin C. Giurescu, Simion Mehedinti, numai el – sau, in orice caz, mai ales el – provoca senzatia cordialitatii cu si dependentei de cultura? Da, va raspund. (...) Nu pentru ca stia mai mult ori pentru ca vorbea mai frumos, ci pentru ca era mai dramatic. Cultura pentru Nae Ionescu era o treaba pe viata si pe moarte, urgenta, capitala, decisiva si practica, de toate zilele! Prea subtil si prea istet pentru a practica o maieutica asa rudimentara, a lasat cu precadere exemplul unui foarte erudit, iritant si cuceritor dascal de neliniste si de profest al ideii ca nu cultura este un produs al vietii, ci – totdeauna – viata e o consecinta si o ampreta a unei modalitati culturale”.

“Definitia lui Nae Ionescu e aceasta: meditatia metafizica mutata la nivel cotidian. Ridicarea cotidianului la nivel filosofic. Nimeni n-a facut asta in presa pina la el, nici Eminescu. Totusi, cel mai mare jurnalist tot Eminescu este. Desi a fost un foarte mare ginditor, n-a filosofat in publicistica”.

“Nae Ionescu e dintre oamenii mari ai neamului nostru. E un om care a murit pentru credinta lui. Sa fii autor principal al regentei, al restauratiei regelui si... restauratia, retragerea lui din singuratate, a lui Carol al II-lea, a avut drept agent principal Cuvantul lui Nae Ionescu. Sii sa fie apoi ucis de regele care a fost restaurat pe tron de el...”

* Fragmente culese din volumul omonim aparut la Ed. Criterion Publishing, Bucuresti - 1998, sub ingrijirea lui Gabriel Stanescu