numar - pilot, 2002

Utopia federalizãrii României

Într-o tranzitie apocalipticã care, de fapt, nu a fãcut altceva decât sã ne familiarizeze cu politicianismul, coruptia, incultura si noul ateism, mitul federalizãrii a explodat ca o modã civilizatoare, cu fundamente teoretice occidentale. Fãrã a reprezenta însã vreo paralelã cu pragmatismul regionalizãrii Uniunii Europene, tentatia României federale implicã doar un efort utopic de a crea identitãti noi, pe provincii istorice, în numele unei traditii dispãrute însã de acum un secol. Miza transilvãneanã a acestui nou si artificial curent de opinie s-ar coagula cu rafinata Mittel-Europa, abandonând în spatiul balcanic un apendice de teritoriu românesc, lipsit de perspective economice si culturale.

Promotor al acestei viziuni, bufonul media Sabin Gherman este însã dublat de personalitãti budapestane(un Gusztav Molnar, de exemplu) care vorbesc obsesiv de un sistem administrativ românesc, ceausist si ultracentralizat cu caracteristici coercitive pentru creativa si dinamica natiune maghiarã. Ca si românii în secolul al XIX-lea, un grup de intelectuali din Ungaria a întocmit un „Memorandum”, trimis la începutul anului 2002 Parlamentului European, Parlamentului României, Comitetului Regiunilor si partidelor politice. Documentul propunea noi structuri administrative, plus parlamente regionale si descria pe larg avantajele sistemului federal.

Fãrã a fi obsedati de vreun eventual pericol maghiar asupra României (impotenta nu poate crea temeri) ne întrebãm de ce administratorii sistemului federal nu se ocupã de propria tarã sau, mai mult, sã facã generoase propuneri internationale pe care state precum Fiji, Vannatu si Seychelles le-ar astepta, ca un miracol salvator, de secole.

O excelentã analizã a acestei chestiuni o întâlnim într-un raport al Societãtii Academice Române care a luat în calcul fundamentele unei optiuni federale. Societatea Academicã Românã prezintã 5-6 prezumtii ale fan-federalistilor, demonstrând profesionist inexactitatea calculelor si latura tendentioasã a argumentatiei.

Federalistii sustin cã existã un curent general de opinie contra statului unitar, vinovat de centralism, coruptie, lipsã de interes pentru dezvoltarea provinciilor si o mare parte din populatie ar opta pentru o altã formulã de organizare a statului. Un sondaj CURS a indicat însã cã doar 2% din cei chestionati se pronuntã pentru o formã federalã, aproape 70% considerã cã nu ar trebui sã se schimbe nimic iar 16%, în spiritul tolerantei mioritice, sugereazã reprezentarea proportionalã a minoritãtilor în structurile locale.

Foarte posibil ca cei 70% din „retrograzi” sã fi echivalat federalismul cu dezmembrarea statului, dar ar trebui sã luãm în calcul si repulsia autohtonã pentru cea mai importantã institutie a democratiei, Parlamentul (de fapt, prestigiul institutiei fiind construit de sutele de politicieni care, trudesc pentru binele poporului pânã la epuizare). În aceste conditii noi parlamente locale, adicã noi fonduri si noi „gânditori” la soarta maselor, sunt de neacceptat.

Alte „viziuni de geniu” care nu se verificã în realitatea cotidianã se referã la existenta unor puternice identitãti regionale(culturale) de tipul celor din Italia (Italia de nord), Franta (Bretonii) etc. Este foarte posibil ca acei care traseazã asemenea utopii sã nu cunoascã tezele istoricilor nostri care, în cunostintã de cauzã, au insistat asupra unitãtii limbii, traditiei, obiceiurilor si relgiei între Tisa si Nistru. Diferente de genul celor existente în Occident nu se întâneau nici în secolele anterioare, cu atât mai putin în secolul XX,  când mass-media a avut rol identitar unificator.

Mitul diferentei financiare între diversele provincii istorice ale României poate fi spulberat si el prin cifre reale, care nu iau în calcul impresia subiectivã a proprietãtii locuitorilor burghezi de pe strada Brukenthal fatã de pescarul din Delta Dunãrii. Reprezentanti „înflãcãrati” ai Transilvaniei si Banatului au denuntat exploatarea la care le supune guvernul român, redistribuirea veniturilor din Vestul „bogat” spre Estul „sãrac”, fiind o frânã în boom-ul economic anticipat de federalisti.

O simplã comparatie între veniturile judetelor indicã urmãtoarea situatie: Cluj - 823.045 milioane lei, Covasna -206.453 mil. lei, Iasi - 815.000 mil. lei,Teleorman - 277.414 mil. lei, Botosani - 394.000 mil. lei(nivel 1999). În privinta P.I.B.-ului regional, datele confirmã un anumit echilibru: regiunea Nord-Est - 44.000 miliarde lei, Bucuresti - 61.000 miliarde lei. Mult clamata bazã economicã a ideii de secesiune practic nu existã si deci cel mai puternic stimulent „federal” pentru ardeleni este un nonsens. Fiind demonstratã utopia unor argumente culturale, economice, de administratie si de preferinte personale, concluzia fireascã ne conduce la încercarea artificialã de creare a unui curent federal prin presiuni politice. {i atunci când o idee este cantonatã în sfera politicii, este cert cã ea nu va face niciodatã prizã cu sufletul românilor plictisiti de experimente politice post-decembriste.

Manuel Haiduc