numarul 1, martie 2003

Pentru francezi, românii sunt tigani

Capitolul dedicat limbii române în dictionarul Le Petit Robert – editia pe anul 2002 – este ilustrat cu o satrã de tigani murdari, cu sticle de bere si cãrti de joc în mâini. Dictionarele Le Robert ocupã locul doi într-un top al celor mai prestigioase publicatii europene de gen, dupã Larousse. Gafa comisã de francezi pare mai degrabã o umilintã premeditatã, asa cum îi stim: mari iubitori de români. De altfel, nu este prima datã când francezii insistã pe ”confuzia” dintre români si tigani. Este de ajuns sã ne amintim de comentariile fãcute de presa francezã la unele din campionatele internationale de fotbal. In fata protestelor vehemente a mai multor asociatii si personalitãti românesti din Franta, conducerea editurii a dat asigurãri cã va înlocui fotografia la o viitoare editie si cã îsi va cere scuze guvernului român. Dar de ce sã nu scoatã actuala editie de pe piatã si sã o refacã asa cum se cuvine ? Poate pentru cã ipocrizia francezã ascunde o pãrere asemãnãtoare cu aceea a lui Jean-Marc Colombani, directorul Institutului Francez din Bucuresti, care crede cã ” rromii fac parte din identitatea culuralã româneascã” si, prin urmare, ar fi reprezentativi pentru România. De parcã negri naturalizati în Franta ar fi reprezentativi pentru poporul francez.

Trei români sunt încã în temnitele Transnistriei

Se împlinesc, în curând, doi ani de când a fost eliberat din temnitele separatistilor transnistreni Ilie Ilascu, patriotul basarabean – altãdatã erou, azi numai parlamentar. Cât a fost Ilascu în lanturi, chestiunea basarabeanã încã mai emotiona. Astãzi, lumea româneascã pare sã fi uitat cã alti trei români zac încã în puscãriile mafiotilor de la Tiraspol. In ciuda demersurilor lui Ilie Ilascu la Strasbourg, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa si Alexandru Lesco sunt si acum prizonierii unui regim ilegitim si criminal. Intre timp, avocatul grupului, Corneliu Dinu a murit într-un suspect accident de masinã. Iar sotiile celor trei nu mai au permisiunea de a-i vizita.

Intr-un interviu acordat unei publicatii din Republica Moldova, sotia lui Andrei Ivantoc, Eudochia, a dezvãluit cã Mircea Snegur a vut posibilitatea de a-i elibera pe patriotii români, dar n-a fãcut-o. ”(…) De exemplu, când a fost arestat Smirnov si alti separatisti, am alergat la Mircea Snegur, implorându-l sã facã schimb, sã cearã eliberarea bãietilor. Pãi, asa vom face – a zis el. Apoi am aflat cã separatistii au fost eliberati  si au înãsprit regimul de detentie pentru membri grupului Ilascu”.  

Vot uninominal   cu douã tãisuri

Politicienii Puterii vor sã introducã votul uninominal pentru senatori. Ideea e bunã în principiu. {i ar fi mai bunã dacã s-ar aplica numai pe jumãtate si pentru ambele camere. Fiindcã votul uninominal pentru tot Senatul va propulsa acolo o gascã si mai mare de lichele, escroci si tâlhari decât pânã acum. Votul uninominal global merge într-un stat cu democratie veche si cu douã, trei partide. La noi, tot îmbogãtitii prin jaf vor avea bani de campanie electoralã, deci si posibilitatea de a fi alesi. Evident, favorizati fiind de slaba educatie politicã a românilor, care nu fac efort pentru a vota în cunostintã de cauzã. Dacã Puterea vrea reformã, României i s-ar potrivi votul mixt: 50 % dintre senatori si 50 % dintre deptuati sã fie alesi pe liste, restul uninominal. Sistemul functioneazã cu brio în Germania si nici nouã nu ne-ar strica. Altminteri va dispãrea si bruma de opozitie care mai zãboveste azi în legislativul tãrii. Ceea ce i-ar conveni Puterii, da’ nu dã bine la integrare.

SRI si extrema dreaptã

Radu Timofte, directorul SRI, a fãcut publice fragmente din mesajul anual. O însiruire de banalitãti si generalitãti spuse într-un mod care se vrea pretentios, dar nu reuseste sã fie decât încâlcit. Totusi, zicerile lui Timofte au stârnit valuri în presã. Unele ziare au luat în balon afirmatia: ”Existenta national-statalã si fundamentul ei spiritual religios continuã sã fie amenintate din directia grupurilor de interese care urmãresc împiedecare afirmãrii internationale a identitãtii nationale…”. Dar au trecut cu vederea o alta: ”Intr-o lume interdependentã, mai multã securitate înseamnã mai multã libertate. Securitatea devine astfel mai importantã decât prosperitatea, iar ordinea mai importantã decât pacea sau chiar decât viata”. Cu adevãrat hilarã ni se pare însã îngrijorarea lui Timofte fatã de posibilitatea ca sãrãcia sã dea nastere unei puternice miscãri de extremã dreapta. In conditiile în care în România nu existã nici mãcar Dreapta, Timfote se trezeste agitând vesnicul pericol – inexistent –  al extremei drepte. O diversiune cu totul stângace. Altfel spus, români rãbdati lipsurile, coruptia, îmbuibarea baronilor PSD, cãci altiminteri vã nãpãdeste extrema dreaptã!

Anarhia grafitti

Timisoara este ”împodoboitã” în ultima vreme tot mai des cu inscriptii anarhiste. Majoritatea scrierilor nu pot fi reproduse în nici o publicatie decentã. Totusi, una mai ”cuminte”, ca mostrã, merge : ”Moarte statului !” –  strigã anarhistii cu întreaga fortã a spray-urilor colorate. Alte tinte predilecte ale bãietilor –  în capetele cãrora de-atâta alcool si drog nu va mai fi ordine niciodatã – sunt: Dumnezeu, Biserica, ASCOR si nationalistii. Anarhistii îsi rãspândesc ideile otrãvite între tineri, mai ales cu ocazia concertelor de muzicã specificã pe care le organizeazã lunar. Estimp, SRI le subestimeazã potentialul distructiv, iar Politia si Parchetul au alte treburi decât sã-i identifice si sã le facã dosare pentru încãlcarea a cel putin o duzinã de legi.

Forumul pentru federalizare

Recent, insii de pe lângã revista separatistã “Provincia”, încurajati de o obscurã Ligã Pro Europa, au anuntat constituirea Forumului pentru Regionalizarea României (FRR), structurã civicã cu preocupãri eminamente politice. Forumul zice cã se va implica în procesul de descentralizare si pentru introducerea regiunilor ca formã de organizare a tãrii. Oricât se silesc militantii FRR de cuvântul federalizare, a asta trãzneste initiativa lor. Cãci, dupã ce se vor constitui regiunile ­­­- unitãti administrativ-politice, pe criterii de compatibilitate culturalã, politicã si economicã, ce-i va împiedeca sã cearã declararea României stat federal ? Regiunile vor avea deja propriile lor ”legislative” si ”executive”, care vor face lesnicioasã împlinirea acestei solicitãri. Dacã ne-ar fi mai rãu sau mai bine în republicã federativã, rãmâne de discutat. Cert este însã cã curs prea mult sânge pentru unitate ca sã ne dezbinãm azi. Initiativa o datã în plus suspectã venind din partea unei publicatii în care spiritul maghiar îl dominã pe cel românesc, în sensul cã l-a maghiarizat.

Papa: o întâietate mai diplomaticã

Papa Ioan Paul al II-lea a declarat de curând, în fata a 4000 de credinciosi, cã este dispus sã punã în discutie primatul papal, pentru a netezi calea spre unificarea crestinilor catolici, greco-catolici, ortodocsi si protestanti. Principiul primatului papal si pretinsa infailibilitate a capului Bisericii romano-catolice sunt într-adevãr pietre de poticnire. Totusi, mai sunt si altele: diferente dogmatice esentiale la nasterea cãrora ortodocsii nu au nici un aport si care nici nu vor fi trecute cu vederea de acestia.

Sã mai retinem cã Papa a spus cã se va cãuta o ”o altã formulã de exercitare a întâietãtii Episcopilor de Roma”.

Patru pentru o unificare imposibilã

Unificarea Dreptei a esuat înainte de a începe. Era firesc, din moment ce în România nu existã forte cu adevãrat de dreapta. Totusi, ”corifeii Dreptei” continuã zarva, acum sub un nou imperativ: unificarea partidelor de orientare popularã/crestin-democratã. Vasile Lupu, seful PPC, i-a propus lui Victor Ciorbea, liderul PN}CD, fuziunea celor douã grupãri. Conditiile sine qua non este ca noul partid sã se numeascã popular si sã fie condus de o personalitate credibilã si neimplicatã politicã pânã acum. Lupu i-a numit, fãrã sã-i întrebe, pe : H.-R. Patapievici, Mihai Rãzvan Ungureanu, Eduard Manole si Cristian Pârvulescu. Trei sunt necunoscutele: prima – acceptã vreunul rolul propus, a doua – cel care vrea este capabil sã-si îndeplineascã misiunea, trei –  electoratului îi pasã. Numele respective au mai fost vehiculate si în proiectul de coagulare a dreptei pe care UFD îl vedea dezvoltat în juru-i, si cu prilejul înfiintãrii Actiunii Populare. Nici unul nu s-a alãturat nici unei initiatrive. In plus, nu-l vedem pe Patapievici în posturã de conducãtor politic ; cum nu-l credem în stare nici pe  Ungureanu sã-si pericliteze pozitia de la Pactul de Stabilitate pentru o iluzie politicã. Despre Pârvulescu stim cã e cam temãtor de implicare politicã. Eduard Manole ar fi o solutie: s-a dovedit un manager priceput, are destui bani sã-si permitã o activitate politicã, este tânãr si nu lipsit de un oarecare sarm electoral (vezi acel 1% din voturi obtinut în cursa pentru Presedintia României). Ne îndoim însã cã este atât de naiv încât sã-si punã sperante într-o constructie politicã alãturi de oameni ca Muresan, Chiritã, Ciorbea & Co. Iar dacã nu va vrea sã meargã cu ei, înseamnã cã nu e cu putintã unificarea.

Carol al II – lea se întoarce

Guvernul român va cheltui vreo trei miliarde de lei pentru repatrierea osemintelor lui Carol al II-lea si a amantei sale, Magda Wolf alias Elena Lupescu, care i-a devenit sotie în ultimii ani ai vietii sale. Bãnetul acoperã transportul, cermonialului de reînhumare, la Mãnãstirea Curtea de Arges, si construirea unei capele speciale pentru rãmãsitele fostului rege. Cã se întorc în tarã osemintele lui Carol al II-lea, cel mai smintit dintre suveranii României, primul dictator român în secolul XX, mai treacã-meargã. Dar nu întelegem de ce trebuie sã suportãm din buzunarele noastre (bugetul de stat) îngroparea Elenei Lupescu în pãmântul care n-a rãbdat-o nici când trãia.

Fratii ex-regelui Mihai

Rãmânem la Carol al II –lea pentru a contabiliza încurcãturile pe care le-a lãsat mostenire urmasilor urmasilor sãi.

Recent, Tribunalul Rabinic din Haifa – Israel a recunoscut oficial doi evrei ca fiind strãnepotii lui Carol al II – lea! Potrivit acestui for, regele-plaiboy ar fi avut o fiicã împreunã cu Elena Lupescu. Fata ar fi fost adoptatã si crescutã într-o familie de crestini, dar a aflat a cui odraslã este si s-a cãsãtorit cu un evreu, asigurând astfel urmasilor sãi cetãtenia israelianã. Lãsând gluma la o parte, e înghesuialã mare pe arborele genealogic al familiei Hohenzzolern-Sigmarigen de la Carol al II-lea în jos. Tot de curând, un Tribunal românesc l-a recunoscut drept print si mostenitor legal al lui Carol al II-lea pe Carol Mircea, fiul sãu conceput cu Zizi Lambrino (întâia sotie, în urma unei cãsãtorii morganatice – repede anulatã la interventia energicã a Regelui Ferdinand). Asa s-a trezit ex-regele Mihai I – pânã acum singurul fiu legitim al lui Carol al II-lea – cu frati vitregi la bãtrânete.

Sã nu uitãm “Experimentul Pitesti”!

Emisiunea 100 de minute pe Calea Victoriei, realizatã de Mugur Vasiliu la B1TV, creste calitativ de la editie la ediţie. Cea din 8 februarie a.c., dedicatã abominabilului ”Experiment Pitesti”, ar fi trebuit urmãritã mai ales nostalgicii dupã comunism.Acestia nu par sã-si aminteascã despre veritabilul holocaust împotriva studentimii române, consumat între 1949 – 1952, în puscãriile de detinuti politici de la Pitesti, Gherla, Tg. Ocna si Canal. Comunistii au numit, cinic, acest fenomen al dezumanizãrii si spãlãrii de creiere prin torturã drept reeducare. Nu se stie exact câti români au trecut prin calvar, cifrele variazã de la 750 (oficializate de comunisti) pânã la 2500. Câteva zeci au fost omorâti în chinuri indescriptibile, peste o sutã au fost mutilati fizic, iar restul afectati foarte grav în plan psihic si moral. Prieteni dintre cei mai buni, frati, copii si pãrinti au fost obligati sã se tortureze reciproc. Dumnezeu a îngãduit sã existe si destui care sã înfrunte oribilul fenomen fãrã a consimtii sã abdice de la credinta lor.

În continuare, redãm concluziile trase de invitatii lui Mugur Vasiliu. Sorin Faur, ziarist la Radio Europa Liberã: ”Experimentul Pitesti a scos la ivealã mii de români - tãrãnisti, liberali, legionari, nu conteazã -  gata sã moarã pentru valori opuse comunismului. Însã, dupã 50 de ani de îndoctrinare comunistã, în timpul revolutiei din 1989, nici un lider comunist nu a fost pregãtit sã meargã pânã la capãt spre a apãra o ideologie, un program”. Victor Leahul, supravietuitor al “reeducãrii” : ”Datoritã unor oameni curajosi s-a aflat în strãinãtate ce se întâmplã si s-a stopat teroarea.”. Gabriel Klimowicz, ziarist la Gardianul: ”S-a încercat în principal diabolizarea miscãrii legionare. La acea vreme majoritatea studentilor erau legionari. De aceea victimele «reeducãrii» au fost alese dintre studenti. Cu experimentul Pitesti s-a început anatemizarea legionarilor. Întâi,  comunistii au vrut sã arate cã legionarii sunt niste bestii. Apoi, au încercat acreditarea ideii cã experimentul a fost ordonat de conducerea miscãrii legionare si înfãptuit de legionari, fãrã stirea autoritãtilor (asa ceva era imposibil), pentru a compromite comunismul!”. Traian Popescu, supravietuitor al “reeducãrii”: “În  procesul intentat fãptuitorilor «reeducãrii» , soldat cu uciderea sefilor tortionarilor au fost douã loturi. Unul în frunte cu Eugen Turcanu, al tortionarilor, altul, în cap cu Valeriu Negulescu – asa-zisii autori morali. În afarã de câtiva sefi ai tortionarilor, cunoscuti, în aceste loturi au fost judecati mai multi legionari, care fuseserã ei însisi victime. Astfel, comunistii au încercat sã demonstreze cã a fost o actiune legionarã”.

Pauzã de-un mandat si jumãtate la CNSAS

Scandalul din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitãtii (CNSAS) e departe de a se fi sfârsit. Cele douã tabere au obosit numai, luptându-se în declaratii de presã. Motivul disputei îl reprezintã numele celor care au fãcut politie politicã pe vremea lui Ceausescu, iar acum ne integreazã euro-atlantic de pe pozitii de parlamentari si oameni ai guvernului. Grupul Plesu-Dinescu-Patapievici cere ca numele securistilor convertiti la democratie sã fie date publicitãtii. Gheorghe Onisoru - seful CNSAS - & Co nici nu vrea s-audã de una ca asta. Onisoru a fost pus la cârma CNSAS ca reprezentant al liberalilor, care acum îi cer capul. Degeaba, cãci între timp, Onisoru s-a împrietenit cu de-alde Priboi si alti bãieti cu ochi albastri care se aflã în partidul de guvernãmânt. Pentru transarea conflictului ar fi douã solutii: demiterea lui Onisoru sau demisia oponentilor sãi. Consecintele nu le mai discutãm. Însã, cum PSD are nevoie de Onisoru acolo unde este si nici nu a gãsit solutia de a-i elimina pe recalcitranti, CNSAS-ul si-a luat o pauzã. Lungã. Poate pânã dupã alegeri. Nu astea, ci cele din 2008 - când poate va veni alt partid la putere. Dar pânã atunci, securistii nostri vor fi iesit la pensie sau se vor fi plictisit sã piardã vremea în Parlament si nu vor mai tânji sã fie alesi de poporul ignorant.

Publicitate pentru tonti

Calupurile de publicitate difuzate la televiziunile românesti trãdeazã un mod de gândire superficial, când nu de-a dreptul stupid. Asta înseamnã ori cã fãcãtorii de reclamã ne cred pe toti redusi mintal, ori le-a intrat IQ-ul la apã. Dacã reclamele care apasã pe butonul egoismului din fiecare (vezi cum se pãcãlesc sotii reciproc pentru a mânca singuri ciocolata sau pentru a savura o bere cu prietenii), ori cele care marseazã pe frica de soacrã (nevasta începe curãtenia si cautã detergentul ideal numai când îi vine soacra în vizitã) au uneori umor, nu reusesc sã iasã din mahala. La polul opus sunt cele dedicate produselor pentru femei. Toate, fãrã exceptie, sunt fãcute pentru snoabe. Ne-o si imaginãm pe tanti Maria din Românestii de Prahova cheltuindu-si economiile pe samponul cutare doar ca sã poatã trece de bodyguarzii de la IAS.

Iar unele din cele care au ca tintã copiii sunt chiar perverse. Astfel, într-un spot publicitar vedem cum doi copii de zece ani fac schimb de sandvisuri, dupã care se gândesc cum ar fi dacã s-ar sãruta! Într-un altul ni se dezvãluie piatra filosofalã: "În viatã sunt importanti dintii... si sufletul". În sfârsit, gustul românului este "educat" si prin agramatisme care tin loc de slogan. Asa aflãm cã "Berea-i frate cu românul!" - cã sora parcã nu te-mbie la bãut -, cã "As putea lua mai multe sãpunuri, poate chiar douã" si cã 10 la sutã din bere " e inclusi, dragã!".

Eminescu - de stânga, Dinescu - de dreapta

Trecutul de absolvent al şcolii "Ştefan Gheorghiu" nu-i dã pace lui Mircea Dinescu şi uneori îl umple de ridicol. Pozând în om de stânga de pe vârful unui purcoi de bani, poetul devenit latifundiar îşi dã cu pãrerea despre orice într-o emisiune care uneori are ãi umor, Vorba lu'  Dinescu, la Realitatea Tv. În ediţia din 20 ianuarie, cu tema "Cultura supt vremuri de ciumã", Dinescu l-a avut drept interlocutor pe Dan C. Mihãilescu. Spre onoarea sa, Dan C. Mihãilescu a vorbit erudit şi convingãtor despre valorile conservatoare în culturã şi nu numai. Dinescu, însã, a mers cu afirmaţiile hazardate, ca sa nu spunem aberante, pânã într-acolo încât l-a catalogat pe Mihai Eminescu ca fiind om de stânga. Motivaţia lui Dinescu: "Dacã Eminescu ar fi fost de dreapta nu ar fi scris poemul ãla în care feciorul de ţãran îşi întâlneşte iubita în pãdure şi o mângâie pe pãr. Un om de dreapta este bogat şi, deci, nu avea ce sã caute în codru". Dacã pentru Dinescu a fi de dreapta se reduce a fi la a avea bani, înseamnã cã el este de dreapta.

Horia Brad