numarul 1, martie 2003

Alt Eminescu

Rare sunt momentele când în presa româneascã se încearcã dezvãluirea adevãratei dimensiuni a lui Mihai Eminescu, scuturatã de poncifele, etichetele murdare si isteriile unor ”demistificatori” de ocazie. Un astfel de moment s-a consumat în preajma zilei de nastere a poetului, în emisiunea ”100 de minute pe Calea Victoriei”, realizatã la B1TV de Mugur Vasiliu (între altele, fost secretar de stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni – în 1997 – si actual director al revistei cultural-politice Scara ).

Pãcãtuind sub unele aspecte (care tin mai degrabã de formã decât de fond), emisiunea a fost totusi o dovadã de curaj, într-o societate în care a spune adevãrul este un act revolutionar. Iar aceastã emisiune si-a propus tocmai restabilirea adevãrului despre Eminescu.

Dezbaterea despre Eminescu – poetul, publicistul, gânditorul economic, filosoful politic, omul de actiune civicã si crestinul – s-a vrut o replicã irefutabilã la josnicul atac asupra principalului reper al spiritualitãtii noastre la care s-au dedat, în urmã cu doi ani, promotorii lui political corectness de la Dilema. Din nefericire, nu toti participantii la dezbatere au fost dintre cei mai potriviti – ca sã folosim un eufemism –  spre ”a-i lua apãrarea” lui Eminescu si nici discutia nu a avut un curs ireprosabil. N-am prea înteles, de pildã, ce rost a avut prezenta în studio a lui Mihai Ungheanu, cunoscut protocronist si peremist înrãit, care nici nu a spus ceva memorabil.

Astfel s-a deschis calea contestãrii unora dintre ipotezele rostite acolo cu ton de sentinte.

Trecând peste toate neajunsurile, am avut prilejul sã auzim aflãm lucruri fundamentale despre ultimii ani de viatã si despre moartea lui Eminescu. Afirmatiile fãcute în 100 de minute…, dacã nu pot fi crezute cap-coadã, cel putin se constituie în puncte de plecare pentru o dezbatere nationalã. Cu atât mai mult cu cât ele schimbã în chip radical perceptia publicã asupra a ceea ce a însemnat în epocã Mihai Eminescu.

Dr. Vladimir Belis (fost sef al Institutului Medico-Legal) si controversatul publicist Theodor Codreanu au sustinut cã nebunia lui Eminescu a fost inventia unor conspiratori – aflati sub conducerea maleficului Titu Maiorescu – menitã sã declanseze moartea civilã a poetului, premergãtoare mortii fizice (prin injectarea de mercur). Si cã internarea sa în ospiciu a fost, în fapt, o veritabilã arestare, la care a complotat pânã si Ioan Slavici, vechi prieten al autorului Luceafãrului. Dr. Belis a explicat cã simptomele retinute de medicii care l-au consultat pe Eminescu contrazic impoteza cã acesta ar fi fost bolnav de sifilis – boalã care i-ar fi afectat în timp judecata.

Belis si Codreanu au mai spus cã publicistul de la Timpul a fost unul dintre capii unei miscãri paramilitare, conspirate în Societatea Culturalã Carpati, care avea misiunea de a declansa un rãzboi pentru eliberarea Ardealului de sub stãpânirea austro-ungarã. Si iatã-l astfel zugrãvit pe Eminescu drept un luptãtor pentru idealurile neamului, care estompeazã imaginea de poet neînteles ce convine mai mult anumitor medii de la noi.

La rândul sãu, eminescologul Nicolae Georgescu a arãtat, pe scurt, cum, printr-un oc al semnelor de punctuatie, sensul unor versuri ale lui Eminescu a fost modificat total, fãcând dintr-un poet profund crestin unul ateu. Poemele din varianta apãrutã în îngriirea lui Titu Maiorescu ar fi sensibil diferite de cele originale. Editiile ulteriroare ale poexiilor eminesciene au pãstrat forma datã de Maiorescu.

O replicã scandaloasã

Ne-am fi asteptat ca acestea si multe alte afirmatii sã fi fost disecate, combãtute sau confirmate, în orice caz dezbãtute în publicatiile culturale si numai. Tãcerea, parcã vinovatã, a presei a fost ruptã doar de o micã rãutate care si-a fãcut loc în paginile României literare. Un Telefil, care si-a ridicat temerar glasul critic de dupã porecla piticã, înjurându-i de-a valma pe realizator si pe invitatii de la 100 de minute…, a taxat emisiunea lui Mugur Vasiliu drept un ”delir ideologic nationalist”! Deci, a vorbi despre Eminescu în alti termeni decât ignobili, este semn de nebunie nationalistã. Fapt pentru care, Telefilul îsi intituleazã tumoarea ”literarã”, cum altfel ?, ”Un scandal”. Pentru Telefilul cam debil, usoarele ezitãri de început ale lui Mugur Vasiliu (de formatie filolog) se traduc într-un mod de prezentare ”incoerent si pe alocuri agramat”. Iar obiectiile pertinente ale doctorului Belis referitoare la diagnosticul de sifilis îi par ”incopetentã revoltã”. Si asa mai departe.

In finalul conicii sale, aprigul polemist anonim se bucurã, nevoie mare, cã o astfel de emisiune a fost difuzatã în reluare la miezul noptii de sâmbãtã spre duminicã, pricinã pentru care e putin probabil ca “ineptiile din suta de minute a dlui Vasiliu” sã fi avut o audientã mare. Atât. Telefilul nu a fost capabil sã emane vreun argument care sã dãrâme ipotezele participantilor la dezbatere. I-a fost mai la îndemânã sã adopte falsa superiroritate a celui care le stie pe toate dar nu se coboarã la a-i lumina pe plebei. I-a fost mai comod sã azvârle din vârful penitei un ”ba, pe-a mã-ti !” plin de întelepciune, decât sã coboare în arena luptei de idei.

Acum, cã un neica-nimeni asterne pe hârtie niscaiva ocãri, nu-i de mirare, inacceptabil este doar cã i le publicã o revistã de talia României literare.

Nicolae Tescanu