numarul 1, martie 2003

Dreapta. Solutia culturalã

Inainte de a fi o directie politicã, Dreapta este un model cultural. Fundamentele sale sunt valorile perene ale comunitãtii nationale care a nãscut-o. In cazul nostru, acest model hrãneste un curent de gîndire si simtire româneascã, ce impune, la rându-i, un fel de-a fi. Astfel, în linii mari, românul de dreapta se defineste ca unul atasat traditiei, crestin, avînd constiintã nationalã si un puternic simt al onoarei, care respectã ordinea si ierarhia pe criterii de competentã, îsi asumã responsabilitãti si îsi face datoria pînã la capãt.

Evident cã în perioada aceasta de tristã tranzitie, un comportament ca acela propriu omului de dreapta apare drept pãgubos si, deci, inacceptabil. Cei 45 de ani de comunism, dar si intervalul post-decembrist, au provocat mutatii radicale în mentalul colectiv. Asa s-a ivit "omul recent", care gãseste cãi de supravietuire ignorînd reperele esentiale ale unei existente demne, cînd nu actioneazã de-a dreptul în rãspãrul lor.

In lipsa unei reactii hotãrîte a societãtii, generatiile noi vor continua sã se formeze în dispretul pentru carte si în cultul banului, în aversiunea fatã de valori si în pretuirea pentru impostorii care si-au fãcut loc spre vîrful societãtii prin mijloace murdare s.a.m.d. Ceea ce se va dovedi catastrofal pe termen lung.

Solutia pentru evitarea unui astfel de deznodãmânt este în primul rînd culturalã. Dreapta, în sensul de model cultural, trebuie sã redevinã matricea naturalã a noilor generatii.

In acest fel se va realiza si o necesarã reechilibrare a spectrului politic românesc. Numai precedatã de Dreapta culturalã, se va construi si o Dreaptã politicã. Esecul alcãtuirilor politice "de dreapta" de dupã 1989 a fost provocat în bunã mãsurã de faptul cã actiunea politicã nu a fost nici precedatã, nici însotitã de o expresie culturalã a Dreptei. Asa încît mesajul - atunci cînd a fost unul de dreapta - s-a lovit de neîntelegerea majoritãtii românilor, pe care îndelunga propagandã a Stîngii o face sã vadã în Dreapta pe diavolul însusi. Vina însã nu apartine electoratului, ci oamenilor politici, care au pus carul înaintea boilor: au creat structuri politice "de dreapta" pe o fundatie culturalã de stînga. In plus, liderii formatiunilor "de dreapta" sunt ei însisi oameni educati în comunism si tributari mentalitãtii de stînga.

Orice miscare politicã este animatã de o viziune filosoficã asupra lumii si a vietii si urmãreste împlinirea unui program. Insã, ideologiile si doctrinele cresc dintr-o emulatie culturalã. Or, în România post-comunistã nu a existat nici o miscare a Dreptei culturale de amploare, care sã-si propunã declansarea resurectiei morale si spirituale a românilor. Cãci, asa cum arãta Constantin Rãdulescu-Motru (1), încã de la începutul secolului XX, schimbarea mentalitãtilor mutilate si a proastelor moravuri se face prin actiune culturalã. "Problema culturii române este capitalã pentru destinul românesc, deoarece numai prin culturã si implicit prin constiintã - care se formeazã prin educatie, prin cultivarea sufletului - poate avea loc resuscitarea sau revigorarea moralã a societãtii" - scrie cu îndreptãtire Rãdulescu-Motru.

Cã avem încã nevoie de o însãnãtosire a mentalitãtilor observã si Varujan Vosganian (2): "Constiinta culturalã a românilor, vitriolatã de egalitarism si ateism, îndepãrtatã de traditie si îmbîcsitã de kitch, alimentatã cu o istorie falsificatã, agresatã de un populism de-a dreptul hipnotizant, este înarmatã cu instrumente primitive pentru a lovi în orice efort de reîntoarcere la izvoarele culturii autentice, la moralitatea crestinã, la valorile istorice adevãrate ale românilor, precum si în orice efort de înnoire".

Prin urmare, este limpede de ce nu a fost posibilã construirea unei Drepte politice viabile la noi, de la cãderea comunismului încoace.

Sã ne amintim cã în secolul al XIX - lea, Dreapta politicã (Partidul Conservator) si-a gãsit temeiurile spirituale si morale într-o Junime de exceptie. De asemenea, în perioada ante si interbelicã, expresiile politice ale Dreptei au fost motivate si sustinute cultural de douã curente puternice: sãmãnãtorismul si gîndirismul.

Iatã de ce întelegem sã pledãm pentru închegarea unei miscãri de regenerare nationalã prin culturã. Oamenii de Dreapta din România au obligatia de a capta, întretine si directiona un curent cultural semnificativ. Orgoliile, antipatiile si neîntelegerile ar trebui uitate o vreme. Mãcar pînã cînd o nouã Junime va legitima un nou partid conservator.

Claudiu Târziu

1. cf. Scrieri politice, Ed. Nemira, 1998

2. cf. Mesajul Dreptei Romanesti. Traditie si modernitate, Ed. Nemira, 2002