numarul 6, august 2003

Obiectivul unei bune guvernari: siguranta cetateanului

Obiectivul final al unei bune guvernari este cresterea sigurantei cetateanului. Siguranta cetateanului nu este un concept abstract. Domeniile sale sunt precise, iar gradul în care siguranta cetateanului este garantata are, cel mai adesea, posibilitati de a fi cuantificat. Asumarea sigurantei cetateanului drept concept central al politicilor de guvernare presupune întelegerea actului de guvernare ca un management al riscului.

Diminuarea riscului duce, practic, la cresterea sigurantei cetateanului. Este foarte important ca guvernarea sa aiba în vedere scaderea factorilor de risc. Acest lucru nu se poate petrece numai din spirit de prudenta, asa cum, de pilda, e suficient sa stingi focul în soba pentru a preîntâmpina un incendiu. În aceasta privinta doar simpla prudenta nu e suficienta. Caci stingând focul în soba s-ar putea sa se faca prea frig.Scaderea factorilor de risc implica, obligatoriu, cresterea gradului de performanta.

Siguranta cetateanului este un concept care nu se raporteaza doar la categoria de pericole care-l pândesc, în derularea diferitelor dimensiuni ale existentei sale. El se refera în egala masura la predictibilitatea existentei sale. Incertitudinea, imprevizibilitatea constituie factori de risc care erodeaza demnitatea persoanei. Impredictibilitatea este o componenta arhaica a societatii. O societate moderna, organizata pe norme, legi si reglementari stabile, îsi reduce arbitrariul, având un grad sporit de predictibilitate, util nu numai la nivelul sigurantei personale, dar si la cel al sigurantei în afaceri sau al sigurantei nationale. 

Siguranta cetateanului se realizeaza prin subsumarea urmatoarelor dimensiuni:

a) Siguranta alimentara

Siguranta alimentara este legata de evolutia sectorului agricol si de asigurarea pentru fiecare familie a unui minimum de subzistenta. Agricultura trebuie asezata pe baze capitaliste, ceea ce înseamna ca proprietatea trebuie separata de productie si conectarea între acestea trebuie facuta pe baze manageriale si cu munca salariata. Politica agricola trebuie centrata pe sprijinirea fermierului si dezvoltarea pietelor agricole.

b) Siguranta starii de sanatate

Notiunea-cheie a sigurantei îngrijirii medicale este continuitatea actului medical din punctul de vedere al îngrijirii, al supravegherii epidemiologice si al conditiilor adecvate de viata. Astazi riscul discontinuitatii actului medical este major si este legat de lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare si a conditiilor corespunzatoare în unitatile medicale.

c) Ocrotirea persoanei

Ocrotirea persoanei înseamna ocrotirea vietii, onoarei si demnitatii acesteia. Statul este dator sa-si foloseasca autoritatea pentru a proteja cetateanul de orice tentativa de aplicare a fortei asupra acestuia. Amenintarile la adresa sigurantei personale sunt datorate violentei cu radacini culturale, economice si sociale, accentuarii inegalitatilor si incapacitatii autoritatilor. Cresterea riscurilor legate de ocrotirea persoanei tine de dimensiunile crescânde ale alcoolismului pe fundalul saraciei, de lipsa de solutii pentru protejarea sau integrarea anumitor categorii sociale, de neimplicarea institutiilor statului în procesul de prevenire a violentei, de insuficienta resurselor societatii civile în desfasurarea unor actiuni semnificative de prevenire a infractionalitatii.

Solutiile pentru cresterea sigurantei persoanei sunt, în primul rând, reducerea numarului de marginalizati si exclusi social, îmbunatatirea activitatii de ordinine publica, dezvoltarea societatii civile si reducerea violentei domestice.

d) Siguranta proprietatii

Siguranta proprietatii este echivalenta cu garantarea de catre stat a proprietatii. Cum am mai aratat, aceasta necesita o vointa politica explicita. Pâna acum, guvernarile succesive s-au cramponat de faptul ca garantarea proprietatii nu este mentionata ca atare în textul constitutional. Este o tema falsa. Garantarea proprietatii tine de o anumita moralitate politica, de asumare democratica si capitalista. Nimeni nu împiedica puterile statului ca, în sistemul legislativ românesc si pe parcursul aplicarii acestuia, sa respecte principiul garantarii proprietatii.

e) Siguranta investitionala

Siguranta investitionala este un concept amplu, care este rezultat al diminuarii unui numar important de factori de risc. Aceste riscuri sunt: riscul institutional, legislativ, concurential, monetar, valutar, financiar, comercial. Ele au fost prezentate pe larg în capitolul privind mesajul economic al Dreptei.

Siguranta investitionala este o componenta importanta a stabilirii riscul de tara. România este o tara cu un risc de tara relativ ridicat. Consecintele acestei evaluari se concretizeaza în scaderea interesului investitorilor straini, scaderea oportunitatilor si cresterea costurilor în ceea ce priveste împrumuturile externe. Riscul de tara impieteaza si asupra încrederii cu care sunt acreditate practic toate structurile economice si, în primul rând, sectorul bancar, stiut fiind ca riscul aferent sectorului bancar este socotit a fi mai ridicat decât riscul de tara.

O componenta importanta a sigurantei investitionale este siguranta financiara, care se refera la gradul de risc ce însoteste depunerile si investitiile plasate pe pietele financiare. Riscurile financiare sunt legate de modul de aplicare a reglementarilor, de vidul de reglementare, de credibilitatea institutiilor financiare, banci sau fonduri de investitii, de instabilitatea monetara etc. Faptul ca economiile populatiei au o pondere atât de ridicata în depunerile din sistemul bancar, sporeste riscul financiar, fiind cele mai sensibile la stimulii pietei.

Solutia pentru cresterea sigurantei financiare este legata de reforma pietelor financiare.

f) Siguranta locativa

Siguranta locativa are în vedere dezvoltarea mecanismelor care sa înlesneasca accesul la o locuinta, dupa puterea financiara a fiecaruia. Riscul locativ se manifesta prin aceea ca piata ipotecara este inexistenta, oferta de locuinte este redusa, iar costul ridicat al creditului îngradeste achizitionarea unei locuinte prin achitarea ei pe termen lung.

g) Siguranta locului de munca

Incertitudinea locului de munca este una dintre cele mai grave expresii ale lipsei de siguranta a cetateanului. Rata somajului, relativ ridicata în România, este doar unul dintre elementele care trebuie luate în calcul pentru a aprecia riscurile privind accesul la un loc de munca. Alte aspecte agravante sunt legate de durata medie dintre pierderea locului de munca si gasirea unuia nou, de gradul ridicat de folosire a muncii la negru, de presiunile de natura politica asupra functionarilor publici, de lipsa unei piete functionale a fortei de munca. Solutiile agreate pâna în prezent, privind preocuparea excesiva pentru protectia sociala pasiva, nu au dus la stabilitate sociala, ci doar la amânarea unor crize pe piata fortei de munca. Scopul protectiei sociale, mai ales într-un caz ca acesta, trebuie sa aiba în vedere scaderea, pe viitor, a dependentei fata de stat. De aceea, protectia sociala, în situatia disponibilizarilor derivate din efectele ajustarilor structurale, trebuie sa introduca criteriul intentiei viitoare legate de disponibilitatea de a participa la cursuri de reconversie profesionala, începerea unei activitati pe baze private, mobilitatea angajarii etc.

Oricât ar parea de ciudat, barometrul starii de sanatate a tranzitiei nu îl reprezinta privatizarea sau rata inflatiei, ci structura ocuparii.

În aceasta privinta nu exista repere absolute. Trebuie sa tinem seama de structura resurselor, de specificul economic si de mentalitati. Dincolo de acestea, se contureaza anumite corelatii structurale pe care economia româneasca va trebui sa le respecte. Ele se refera la diminuarea fortei de munca ocupate în industrie si agricultura si la cresterea populatiei ocupate în sfera serviciilor, inclusiv în sfera serviciilor financiare. Aceste tendinte sunt rezultat al celorlalte procese asociate cu ideea de reforma: privatizare, restructurare, inovatie tehnologica, cresterea eficientei economice, emanciparea mentalitatilor, cresterea nivelului de trai, conservarea mediului si dezvoltare durabila. Ele cuprind, de asemenea, componenta culturala, pe cea sociologica si pe cea demografica. Din acestea decurge o noua structura a veniturilor si consolidarea clasei de mijloc. Redimensionarea structurii fortei de munca reprezinta obiectivul cel mai important si, totodata, cel mai complex al tranzitiei.

h) Siguranta familiei

Riscurile familiare survin din accentuarea saraciei, pe fondul reducerii finantarii si a lipsei de viziune strategica în domenii vitale cum ar fi învatamântul, sanatatea, cultura, protectia sociala, parteneriatul cu societatea civila. Efectele sunt: debilitatea fizica, bolile, cresterea cazurilor de dizabilitati, mortalitatea accentuata în rândul copiilor, abandonul scolar, copiii fara adapost, delicventa juvenila, destramarea familiilor, alcoolismul unuia sau a ambilor parinti, cresterea dependentei de droguri, copiii abuzati fizic, sexual sau emotional ori neglijati, cresterea violentei conjugale.

Solutii pentru reducerea amenintarilor la adresa sigurantei familiei au în vedere actiuni conjugate: legislative (lansarea unui pachet de legi sociale privind ajutoare financiare si materiale pentru familiile defavorizate, institutii de primire temporara etc.); institutionale (reforma institutiilor sociale, comasarea institutiilor ce se ocupa de familie, descentralizarea finantarilor catre entitati locale, sustinerea organizatiilor neguvernamentale de profil etc.); financiare (gasirea unor noi modalitati de sprijinire financiara pentru familiile cele mai afectate de saracie ori de calamitati); economice (combaterea somajului, stimularea întreprinderilor mici si mijlocii, îndeosebi a întreprinderilor familiale, dezvoltarea zonelor defavorizate etc.); în plan educational (îndrumarea fiecarui cetatean catre învatare continua, sprijinirea educatiei copilului, planning familial, respingerea violentei în familie si societate etc.); în plan cultural (orientarea familiei în directii benefice societatii si individului, largirea orizontului cultural al populatiei inclusiv prin stimularea circulatiei ideilor si persoanelor, facilitarea perceptiei valorilor si principiilor unei societati moderne); în planul ordinii publice (cresterea gradului de siguranta de protectiei a familiei, a avutului sau si a sigurantei personale a membrilor sai).

O politica speciala necesita mama si copilul, ca si problematica generala a femeii, a carei independenta precum si statut în societate si familie sunt înca marcate de factori restrictivi si discriminatorii.

i) Accesul la educatie

Riscurile generate de sistemul educational ramân importante în România. Sistemul educational se afla într-o criza amplificata de întelegerea eronata a prioritatilor. Riscurile educationale se manifesta atât asupra profesorului, cât si asupra elevului si parintelui.

Corpul profesoral este caracterizat prin deficitul statutului social, lipsa criteriilor de profesionalizare, deficit de informare si, mai ales, de comunicare si participare la decizii. La rândul sau, elevul este, adesea, desconsiderat, marginalizat si neimplicat corespunzator în procesul propriei educatii. Prin elev, presiunile sistemului se repercuteaza asupra parintelui. Diminuarea riscurilor educationale presupune redimensionarea rolului social al profesorului si al actului educatiei, redefinirea calitatii si eficientei procesului de educatie si democratizarea sistemului scolar. Accesul la educatie nu se poate obtine doar prin masuri administrative, iar criza sistemului nu are doar o solutie financiara.

În viziunea Dreptei, accesul la educatie reprezinta sansa cetateanului de a accede la modernizare. Aceasta înseamna emanciparea individului si posibilitatea acestuia de a alege pentru sine propria cale.

Starea de siguranta are o importanta covârsitoare în ceea ce priveste comportamentul economic al indivizilor. Traind în incertitudine, indivizii tind sa se izoleze, iar initiativele lor se marginesc numai la evitarea pericolelor imediate, fara a-si stabili o conduita pe termen mediu. Or, comportamentul economic presupune implicare în sistemul social, în primul rând în mecanismele de piata, discernamânt, capacitatea de a opta între alternative si de a îmbina, în administrarea resurselor, orizonturile de timp.

Varujan Vosganian