numarul 6, august 2003

Vorba din vis

Atipesc, la ceasul de hodina,

florile si fiarele 'mpreuna.

Linul suflu fara de lumina

prin tulpini si trupuri se ingana.

Somnul lor usor se 'nfrigureaza,

tresarit se tese 'n picotire.

Intre gene si pe frunze teama treaza

joaca insomnarea lor subtire.

Singura faptura omeneasca,

fiindca e cuvantatoare gura,

chiar din adormirea ei trupeasca

face talc de mare ghicitura.

Bate visu 'n inima de om

ca o apa de pe lumea ceealalta.

Din adanc oglinzile de somn

se ridica spre vedenie inalta.

Vezi launtric par 'ca in afara

fata lumii cea nebanuita,

bucuria cea de-a-doua-oara

peste noapte ochilor ivita.

Cresc minuni si nu te mai uimesti.

crezi ca sunt acele ce n 'au fost,

si pornit de-avant vrei sa graiesti

un cuvant sonor cu-anume rost.

Gura insa-ti sta de rece piatra,

din trup stins se sbate proorocul;

dar, lumina 'n cenuseata 'n vatra.

cugetul zbucnin 'naripa focul.

Si-ti rostesti tu vorba, fara sunet,

fara de ajutorinta gurii.

In ecou launtric ca de tunet

trec prin tine semnele scripturii.

Sandu Tudor