numarul 6, august 2003

Ultimul poem al lui Daniil Sandu Tudor

(acest poem in proza a fost scris în singuratatea Raraului, în 1958, cu doar cîteva zile înainte ca autorul sa porneasca  pe drumul fara întoarcere al temnitelor comuniste, unde, dupa unii, a murit înca din 1962, iar, dupa altii, în 1963)

Am auzit cantecul pasarii unice

Dimineata, la ceasul rugaciunii, când pe ramuri sta înca proaspata roua, am auzit lânga mine cântecul pasarii unice.

Iata! se înalta asa de minunat, asa de limpede, si rasuna în atâta ecou încât pare ca lumea, marea si larga Lume, toata îl asculta, firea toata îl aude si îi raspunde, îl aude si-l însoteste pâna sus de tot, la Dumnezeu.

Privesc, pe mladita unei ramuri, într-o picatura limpede de roua si ascult cântecul de lumina al pasarii.

În linistea lunga a clipei acesteia atât de înalte, fara voie îmi închipui bucuria cereasca; fara de voie o descopar acum, în pacea starii de rugaciune la care ma aflu si care ma stapâneste deplin.

O descopar nu ca o oprire si înecare în simtire, nu ca o pierdere a uitarii de sine în extaz, ci ca o ascutime de înteles trait, limpede si curat, ca o necurmata si nemarginita suire – tot mai apropiata, tot mai crescuta – la inima cea tainica si sfânta a Domnului.