|
||||||||||||||||||||||||||
|
numarul 6, august 2003 |
||||||||||||||||||||||||||
|
Pentru un nationalism critic
Biblioteca Judeteana "Nicolae Iorga" din Ploiesti a gazduit, pe 16 iulie a.c., lansarea numarului 5 al revistei Rost si deschiderea oficiala a filialei Prahova a asociatiei Romfest XXI. Dupa succesele inregistrate la Galati si Timisoara, revista Rost a avut parte de o primire prietenoasa si la Ploiesti. Profesorul Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judetene, a facut o calda prezentare a revistei, marturisind pretuirea sa pentru linia Rost-ului. Claudiu Tarziu, director al Rost si vicepresedintele organizatoric al Romfest XXI, a vorbit despre valorile, principiile si programul asociatiei si, implicit, ale revistei. Publicistul Razvan Codrescu, membru al Consiliului Director al Romfest XXI, a facut o analiza critica a starii societatii romanesti. El a subliniat ca Rost si Romfest XXI sint mijloace de exprimare ale unui nationalism-crestin luminat, care incearca sa puna diagnosticul corect societatii romanesti, pentru ca apoi sa-i prescrie tratamentul cuvenit. "Daca nu ne vom recunoaste pacatele, slabiciunile si greselile, nu vom putea sa ne insanatosim niciodata din punct de vedere moral", a afirmat Razvan Codrescu. Presa locala a reflectat obiectiv evenimentul.
Afacerea Palatul de Justitie
Actiunea Populara (AP) a sesizat Parchetul National Anticoruptie cu privire la o afacere dubioasa facuta de Cabinetul Nastase. AP banuieste guvernul ca a trucat o licitatie pentru a incredinta consolidarea si reparatiile capitale ale Palatului de Justitie din Bucuresti unei firme franceze. Evindet, pentru un comision consistent, care, in opinia AP, ar putea merge pina la 50% din valoarea lucrarilor. Pretul de executie este de 15,7 milioane de euro. Insa, guvernul a garantat un imprumut extern pentru refacerea Palatului de Judtitie de 34 de milioane de euro. Ce se intimpla cu diferenta de 18,3 milioane de euro? Cica ar putea fi folosite pentru "inlaturarea microorganismelor" din cladire. Ridicol. Mai mult, aceeasi firma franceza a mai facut afaceri suspecte cu FSN-PDSR-PSD, in timpul guvernarilor anterioare. Tot de milioane de dolari. E si asta un mod de a-ti finanta partidul.
Intoarcerea la radacini
Dilema si Observatorul Cultural sint de acord macar in privinta bestelirii celor pe care ii suspecteaza de nationalism. Ultimii pusi la colt in ambele gazete din aceasta pricina sint: H.-R. Patapievici si Dan C. Mihailescu. Primul l-a invitat, recent, in emisiunea sa de la TVR Cultural pe cel de-al doilea, pentru a discuta si despre compromiterea ideii de nationalism. Radu Cosasu de la Dilema, preluat si de Observator..., il incondeiaza mai ales pe Dan C. Mihailescu pentru vehementa cu care a afirmat ca nationalismul a fost compromis de national-comunismul ceausist si de "politica xenofoba dezgustatoare a PRM-ului". Dan C. Mihailescu este taxat si pentru covingerea sa ca "anticomunismul trebuie sa revigoreze un nationalism sanatos, neintoxicat, al radacinilor". Radacini pe care Cosasu le identifica in nationalism si ortodoxism - definite ca atare de Nicolae Iorga inca din 1912. Si obiecteaza ca n-avem imaginatie ideologica si ca "din cauza radacinilor obsedante nu ajungem neam la arborescenta". Noi credem ca, ngrijindu-ne de radacini, vom avea intr-o zi si coroana bogata, dar uitind de ele vom ramine in aer. Cit despre imaginatie, au destula anti-crestinilor si cirtitorilor contra neamului.
Preoti romani, persecutati in Ucraina
Ucraina inabusa in fasa orice tentativa de consolidare a identitatii nationale a romanilor din sudul Basarabiei, aflat acum intre granitele sale. In ultimul timp, serviciile secrete ucrainiene se ocupa de dinamitarea comunitatilor romanesti care solicita ca parohiile ortodoxe sa treaca din subordinea Mitropoliei Odesei (apartinind Patriarhiei Ruse) in cea a Mitropoliei Basaraniei (aflata sub obladuirea Patriarhei Romane). "Grupuri de rasculati" ii bat pe romanii care cer slujbe in limba romana si pe preotii romani ortodocsi. Abuzurile s-au intetit in ultima vreme. Guvernul roman ar trtebui sa gaseasca o cale diplomatica pentru a interveni in favoarea respectarii drepturilor etnicilor romani din sudul Basarabiei.
Romanii si cultura de tv
Potrivit unui sondaj recent al CURS si Mercury Research, romanii petrec intre 4 si 6 ore pe zi in fata televizorului. Cartile-s scumpe, lenea-i mare, iar concursurile pe teme de cultura generala ne dau impresia ca facem exercitii intelectuale. N-ar fi bai daca baremi ar fi emisiuni culturale adevarate prin canalele tv ale patriei, dar asa ceva mai rar... Singurul post dedicat exclusiv culturii, TV Cultural, ajunge la 47,9 % dintre romaniii din orase si doar la 5 % dintre tarani. Citi il vizioneaza este o alta poveste. "Cultura" facuta pe baza unor filme gen "Clona" sau "Tinar si nelinistit", precum si a unor emisiuni ca "Punem pariu ca-i vara?" ne ajuta sa fim o turma numai buna de manevrat prin campanii electorale si de exploatat dupa.
O noua mineriada la orizont?
Notoria capetenie a ortacilor e pe cale sa iasa din puscarie dupa ce a ispasit doar 4 din cei 18 ani de inchisoare cit a primit pedeapsa pentru rasturnarea guvernului Roman. Presedintele Iliescu si-a zis sa faca un gest "de clementa" la sfirsit de mandat pentru cel care l-a ajutat sa curete Piata Universitatii de "reactionari", sa doboare un guvern care-i scapase de sub control (Roman, 1991) si sa atace un altul (Radu Vasile, 1999). Ion Iliescu a recunoscut ca Miron Cozma nu e singurul vinovat. Pai, daca am avea o justitie corecta, Cozma ar sta nu inca 12 ani in puscarie, ci macar 25, iar in celule invecinate i-ar tine de urit figuri politice mult-mediatizate azi. Societatea civila protesteaza impotriva gratierii lui Cozma. Probabil, degeaba. Poate ca liderul minerilor va fi salvat de data asta, dar ce se intimpla daca va fi condamnat si pentru celelalte mineriade? Cozma este membru de vaza al PRM si, in plus, umbla vorba ca vrea sa-si faca un partid muncitoresc. La lovituri de stat are o tira de experienta, asa ca se poate lansa in lupta... politica. Si atunci, ce sa i se mai intimple?
Papa si Berlusconi, condamna homosexualitatea
Intr-un document dat publicitatii recent, Vaticanul condamna transant homosexualitatea. Dupa ce in Olanda niste preoti catolici au binecuvintat "uniunea" dintre homosexuali, Sfintul Scaun a luat pozitie. "Casatoria este sfinta, in vreme ce actele homosexuale merg impotriva legii morale naturale.(...) Acelora care se indreapta dinspre toleranta spre legitimarea drepturilor pentru homosexualii care coabiteaza trebuie sa li se reaminteasca faptul ca aprobarea sau legalizarea raului este ceva cu totul deosebit fata de tolerarea raului", se precizeaza in documentul papal. Spre final, sint date si citeva recomandari pentru politicienii catolici: "Un legislator catolic are datoria morala sa-si exprime clar si in mod public opozitia si sa voteze impotriva legislatiei favorabile uniunilor homosexuale". Coalitia guvernamentala a lui Berlusconi a anuntat ca sustine actiunea papala de respingere a legalizarii uniunilor homosexuale. In Europa bate vint de normalitate.
Romanii de pretutindeni, "redescoperiti"
Guvernul condus de Adrian Nastase si-a adus aminte de romanii din afara granitelor, ca tot vin alegerile si orice vot e important. Drept care a purces la a sorcovi prim mass media cu promisiuni fata de romanii de pretutindeni. Ca va interveni pentru respectarea drepturilor romanilor minoritari in alte state, ca va actiona pentru si pentru etc. Abia acum va elabora o "strategie pe termen lung". Sensibil, nevoie-mare, guvernul asta la durerile romanilor raspinditi prin lume. Numai ca n-a facut mai nimic pentru ei in anii de cind conduce Romania. Cel putin Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni parca-i un serviciu secret: nu are nici o actiune vizibila si cu efect.
Basarabia, inapoi la chirilica
Guvernul comunist de la Chisinau face totul pentru reinvierea stalinismului in Basarabia. Printre altele, intentioneaza ca in aceasta toamna sa renunte la grafia latina a limbii romane, in favoarea celei chirilice, si la tricolor ca drapel de stat. Intre timp, Ion Iliescu cauta puncte de colaborare cu fostul general de militie Vladimir Voronin, azi seful statului artificial de dincolo de Prut. Societatea civila din Romania nu s-a agitat prea tare la aflarea ultimilor vesti cum e cea despre publicarea aberantului dictionar "romano-moldovenesc". Partidele politice de la noi se marginesc la declaratii studiate. Iata ca se adeveresc, una cite una, temerile lui Iurie Rosca si ale PPCD, in vreme ce romanii din tara parca s-au consolat cu ideea ca Uniunea Europeana isi va avea granita pe Prut.
Campionul ideologiei de conjunctura
Valerian Stan il pune la punct fara drept de apel pe analistul Dan Pavel, intr-un articol intitulat "Cine ne sunt detractorii". Textul trebuia sa apara intr-un cotidian central, dar a fost scos din pagina in ultima clipa, probabil pentru a evita un razboi. Totusi, articolul a fost publicat pe Internet. Iata ce dezvaluie Valerian Stan despre unul dintre detractorii sai: "Dan Pavel a fost aproape permanent (inainte de 1989 - n. red.) semnatarul paginii de ideologie politica a Vietii studentesti, otravind ani la rand constiintele mai multor generatii de studenti. El a fost si un portavoce al nationalismului ceausist. Un exemplu este implicarea sa in campania antimaghiara inceputa de Ceausescu in vara lui 1987. Textele lui Dan Pavel agitind pericolul "teoriilor cu caracter revansard", cum le-a numit, sunt un apogeu al nationalismului comunist si o instigare fatisa la sovinism si ura interetnica. Pentru ca astazi Dan Pavel sa treaca drept campion al "multiculuturalismului" si "bunei convietuiri interetnice". |
||||||||||||||||||||||||||