NOUL LIMES AMERICAN ÎN EUROPA

 

Dupa mai bine de 13 ani, translarea tarii noastre din conditia de satelit al Rusiei, înregimentat Tratatului de la Varsovia, catre spatiul de securitate  NATO -  care, iata, resimte vital necesitatea unei extinderi catre est - este aproape încheiata. Multîncercata noastra Românie a surmontat aproape toate deosebirile de viziune politica si ideologica ce o desparteau de umbrela indispensabila a acestei structuri politico-militare în contextul geopolitic al zonei, si a depasit principalele obstacole în drumul ei catre statutul de tara cu o economie de piata functionala, recunoscuta ca atare de catre comunitatea internationala. A mai ramas, însa, vulnerabila santajului sentimental exercitat de unele posturi de televiziune (încremenite demult, o stiam, în postúri umaniste) care se întrec în a difuza momente lacrimogene cu minorii unor rezidenti expulzati, fara a oferi (nici în prealabil, nici macar post- festum) cea mai umila informatie despre motivele expulzarii din sursa Ministerul Român de Externe ori ale Serviciului Român de Informatii.

Fapt este ca, dupa invitatia binevoitoare adresata României de a adera la NATO, întorsatura pe care au luat-o evenimentele pre-belice (e vorba, bineînteles, de pregatirile invaziei în Iraq), prezenta tot mai masiva a trupelor si a tehnicii de lupta americane, precipitarea neasteptata a recunoasterii depline si de facto a potentialului de aliat de baza a tarii noastre pentru SUA, deranjeaza calculele neutraliste ale pescuitorilor în ape tulburi, aprobatori zgomotosi ai unei angajari totale la politica organizatiei nord-atlantice, atâta vreme cât e (numai) formala. Pe masura ce evenimentele se precipita, zi de zi ai prilejul sa descoperi cu mirare în jurul tau înfocati clamatori sexagenari ai independentei tarii în fata de „ocupatiei” americane. si când te gândesti ca nu îsi manifestasera nici pe departe aceeasi vigoare (de fapt, de loc, ca sa zic asa) pe vremea când erau mult mai tineri desi li s-a oferit din plin ocazia…A, dar atunci glorioasa armata a vecinului de la rasarit eliberase poporul nostru. Uitasem…

Pacifismul acesta suspect (sechele subversive ale politicii comunistoide pro-ruse) pune grav în pericol o pozitie obtinuta cu greu de România, gratie unor circumstante exceptional de favorabile: 11 septembrie, opozitia franco-germana, taraganarea Turciei. Este mai mult decât evidenta ranirea de moarte a intereselor Rusiei la gurile Dunarii prin prezenta trupelor americane în coasta „aripii” cazacesti a lumii slave, prezenta care ar putea duce, în sfârsit, la cauterizarea focarului de infectie din Transnistria, revitalizarea miscarii unioniste în Republica Moldova, clarificarea statutului Insulei serpilor. Pe când stagnarea României într-un statut incert în raport cu centrul de putere euro-atlantic ar fi fost cât se poate de primejdioasa, fata cu puterea nucleara a ucrainenilor si refacerea tot mai amenintatoare a puterii militare rusesti, a prestigiului ei recâstigat prin pacificarea Ceceniei. În ce priveste Ministerul Apararii Nationale, ar trebui sa înteleaga cât mai repede ca prezenta a doua portavioane românesti în Marea Neagra ar da un plus de securitate tarii pe fatada ei pontica, punând capat unei vulnerabilitati cronice fata de arsenalul similar  ruso-ucrainean.

Înaintarea limesului NATO catre rasaritul Europei la 15 ani de la încheierea razboiului rece, departe de a reprezenta o „topopozitie” conjuncturala, a fost prevazuta de unii intelectuali lucizi înca de acum o jumatate de secol, în conditiile când aproape nimeni nu îndraznea sa spere la caderea comunismului în tarile est-europene, cu atât mai putin la el acasa, în  inima Kremlinului. Deosebit de interesanta este lectura unui pasaj dintr-o scrisoare de-a lui Mircea Eliade catre compatriotul sau de exil, Vintila Horia, datata 3 ianuarie 1953^*: „Este probabil ca, daca americanii si Occidentul ies victoriosi din razboiul (sau razboaiele) cu Rusia, toate tarile limitrofe sovietelor sa devina baze si posturi de avangarda, mai ales dupa încheierea armistitiilor. Extremul Occident (Iberic) si-a pierdut actualitatea (europeana!) în secolul al XVIII-lea, Franta a pierdut-o în 1918, Anglia în 1940. Ai vazut cum centrul de greutate si postul de «atentie marita» s-a deplasat treptat din Extremul Occident catre Europa occidentala si centrala. Deocamdata, centrul se afla acum în Germania – dar el se va deplasa spre Rasarit, pe istmul ponto-baltic, unde va ramâne multe sute de ani (…) Daca americanii ies învingatori, nu vor mai avea nevoie de Franta, Italia si Anglia ca sa supravegheze Rusia – ci de Europa Centrala si Orientala. Deci miliardele si industria, cresterea populatiei si ridicarea nivelului de viata vor avea loc la noi.”

Exactitatea previziunilor eliadiene este absolut tulburatoare, desi aceasta scrisoare în care cei doi scriitori români aflati la mare distanta (Eliade în Franta, Vintila Horia în Argentina) schimba pareri privind lucruri atât de grave nu este singurul loc din opera sa unde cititorul poate întâlni geniul lui profetic. Evenimentele derulate astazi sub ochii nostri pe benzile video ale stirilor de ultima ora, reprezinta împlinirea acestor previziuni geopolitice: diminuarea importantei geostrategice a Frantei, care se abandoneaza cu voluptate xenofobiei ei tot mai intolerante si transferul bazelor americane din Germania în estul României, adica pe istmul ponto-baltic. Astfel numea geograful Simion Mehedinti la începutul secolului XX aliniamentul Nistru – Vistula, directionat pe acea caracteristica gâtuitura diagonala a continentului între Marea Baltica si Marea Neagra, care, daca ar fi fost cunoscuta generalilor romani, s-ar fi grabit sa o ocupe. Limesul nord-estic roman, care suporta cea mai puternica presiune barbara, ar fi fost scurtat astfel la cel mult o treime din lungimea lui, Imperiul Roman capatând frontiere naturale pe Baltica si spre stepele est europene, având ariergarda asigurata de cetatea carpatica.

Desi suntem în epoca satelitilor si a loviturilor aer-sol, importanta acestui limes mai este înca de actualitate. El desparte astazi tarile est-europene, care au aderat la piata economica si la sistemul democratic promovat de Europa occidentala, de fostul hegemon furnizor de ideologie totalitara, comunista. Nu se stie daca firul de catgut al vechilor cicatrici ale batrânei Europe se va resorbi, scotând la iveala organismul sanatos al unei entitati politico-teritoriale autonome, un pol de putere redutabil al lumii de azi, sau se vor redeschide, încurajând iarasi imixtiunea politicii mult mai consecvente a Rusiei. De aici importanta majora pe care o capata spatiul de frontiera est-european, începând cu tarile baltice si Polonia, încheind cu România, Bulgaria si Turcia, spatiul balcanic având si privilegiul de a se situa în periferia lumii islamice.

Florea Tiberian 

* Vezi în primul volum de corespondenta expediata de Mircea Eliade, publicata de Mircea Handoca la Ed.Humanitas, 1999.