numarul 2, aprilie 2003

Cercetarea si apararea identitatii nationale

Identitatea nationala este subiectul unor dezbateri aprinse mai ales in Occident. La noi, abia de-acum se naste o palida discutie publica. Totusi, fara a fi invocata in mod direct, identitatea nationala a romanilor este atacata in structura ei intima. Contestatarii ei, fiind de rea-credinta ori doar ignoranti, o eticheteaza drept un moft, cand nu de-a dreptul o prostie. In luarile de pozitie ale potrivniclor ideii de identitate nationala, aceasta este redusa la notiunea de tribalis primar. De ce? Pentru ca in fara celor enuntate mai sus, calomnia, denigrarea si incercarea de desfiintare a identitatii se face, in primul rind, datorita unei profunde necunoasteri a ceea este in sine aceasta identitate.

Se impune deci sa incecam - spre o mai exacta improspatare a memoriei lingvistice a celor pe care-i copleseste amnezia - o incursiune in domeniul respectiv. Mai ales pe tarimul constiintei in cadrul careia s-a nascut conceptul si notiunea atit de controversata. In lumea latinitatii (pentru ca despre constiinta acesteia este vorba) identitatea - identitats - provine din id  si ens, adica dintr-un pronume si un substantiv care, ca notiune, desemneaza insasi esenta (ens = ceea ce este in sine si se manifesta existind). La fel stau lucrurile si in gindirea greaca, unde adverbul evlos desemneaza "ceea ce este inlatru", adica interiorul sau continutul.

Revenind pe tarimul filosofiei, identitatea este, prin urmare, "ceea ce este inlauntru a tot ce este si se manifesta ca atare pe baza respectivului principiu".

Un inceput, deci, ca esenta, de la care totul proneste fenomenologic. Sau cum spunea un alt grec, Helios din Samos: "La inceput era ceea ce era, caci daca n-ar fi fost se nastea, iar daca s-ar fi nascut era cu neputinta sa nu se fi nascut din ceva". Iata, prin urmare, inca o atestare a unitatii primare a acelui id ens, a ceea ce exista dintru inceput cu specificitate proprie pentru ceea ce avea sa devina. Chiar si in Vechiul Testament, in discutia cu Moise (Exod), Dumnezeu, cind este intrebat cine este El, ii raspunde: "Eu sint cel ce sint", adica id ens, identitatea in sine de la care totul porneste, partea sau partile create, in devenire sau existenta, pastrindu-si fiecare identitatea sau specificul care de fapt le defineste.

Altfel spus, trecind pe plan istoric, Dumnezeu, fiind la inceput, a creat lumea incununindu-si creatia, in lumea vazuta, cu faptura noastra omeneasca pe care si-a pus pecetea identitatii la nivelul fiecarui individ, grupindu-l apoi biologic in familii si neamuri, fiecare cu identitatea sau specificul sau inalienabil (din pacate insa si degradabil pentru cei care, in numele libertatii - atribut si ea in devenirea omului -, si-ar permite sa-l supuna modificarilor). Tendinta globalizarii in istorie este tocmai rodul presiunii continue, cu mijloacele cele mai diverse, asupra acestui specific national. Globaizare care este un pseudomorfism cultural axat pe necesitatea - ivocata - a unei unitati de piata, in care identitatea partilor sa fie menita disparitiei sau, in cel mai fericit caz, subsumarii totale unui intreg din care nu fac parte.

Ciudat, insa, ca aceasta globalizare se face tot in numele unui principiu identitar. Cel al pietii sau economiei in care (piata sau economie) se impune cel mai puternic. Notiunea de putere economica nu are insa nici o indrituire legitima de a se amesteca intr-o alta sfera decit aceea specifica ei. De unde apoi si legitima reactie a identitatilor amenintate cu disparitia sau diminuarea lor.

Ce se intimpla de fapt in realitatea cotidiana. O persoana se identifica in istorie prin felul sau de a fi, exprimat printr-o anumita conceptie despre lume si viata corespunzatoare acestui mod al sau de a fi; conceptie vadita la rindul ei prin gindire, limba si comportament.

Ce face piata sau agresorul globalizator? Prin produsele pe care le impune, obliga cumparatorul sau consumatorul la o gindire axata anume pe problemele economice. Eventualul refuz al acestor produse (si ne gindim inclusiv la programe de telviziune, publicatii etc) este aproape totdeauna frint prin mijloace persuasive, de manipulare. Gindirea ii este agresata astfel pina la remodelare, limba i se stilceste si ea potrivit gindirii siluite, iar comportamentul ii lasa de dorit. O dovada ca asa stau lucrurile este faptul ca prea putini respecta maxima: "Poarta-te cum iti este portul si vorbeste cum ti-e vorba". Deci, nu "O.K.", ci "vorba ta sa fie da cind este da, si nu cind este nu". Tertium non datum, spuneau latinii logicieni, sau nu te fandosi - am spune noi, azi, celor pe care ambalajele produselor, moda, mass media sau imaginile ii tenteaza pina la uitare de sine, pina la pierderea identitatii. O primejdie a pietii holistice care ameninta sa devina fatala.

Marcel Petrisor